CLUBUL DE ROBOTICĂ „ROBOTICS”

Școala Gimnazială nr. 1 a susținut tot timpul ca elevii să învețe și să utilizeze mijloacele IT . Astfel oferă ca opțional de peste 12 ani studierea tehnologiilor informației și a comunicațiilor din clasa pregătitoare până în clasa a VIII-a. În școală există trei cadre didactice cu pregătire în informatică , iar elevii sunt pregătiți să treacă și la aplicații practice de utilizare a informaticii în domeniul roboticii și mecatronicii.

Clubul Robotics își propune stimularea interesului elevilor pentru matematică, fizică, informatică,tehnologie ,  prin familiarizarea acestora cu anumite concepte din domeniul roboticii, cu modul de construire a unui robot, ușurința cu care poate fi asamblat, formarea de cunoștințe și competențe de bază din acest domeniu. Activitatea se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 8-15 ani, care vor lucra individual și pe echipe, utilizând componente din kit-uri de robotică - motoare pas cu pas, controlere, senzori și software specifice. Aplicațiile  se  desfășură de 3 ori  pe săptămână, după programul de lucru al elevilor , separat pe categorii de vârstă, cu o componentă teoretică urmată de activități practice de asamblare, programare  și testare de componente ale  roboților.  . În acest moment sunt înscriși 24 de elevi  împărțiți în 3 grupe. Prin acest tip de activitate, ne propunem dezvoltarea creativității elevilor, a gândirii critice, a abilităților de comunicare și colaborare, sprijinirea elevilor în orientarea școlară și profesională și încurajarea spre această ramură a științelor inginerești . Se vor organiza concursuri, expoziții  în cadrul școlii, produsele finale vor fi premiate și prezentate elevilor/ părinților/cadrelor din școală , de asemenea elevii vor avea posibilitatea să concureze alături de alți elevi pasionați de robotică în cadrul concursurilor de specialitate organizate în țară.

CLUBUL ROBOTICS

© 2019-Scoala1TgOcna - .
Creat cu Webnode
CONSTRUIT CU WEBNODE Vă place acest blog?Începeți unul propriu chiar azi. Vă place acest blog? Începeți unul propriu chiar azi. Alegeți un design, scrieți cu ajutorul uneltei AI incluse, publicați. Nu aveți nevoie de cod.